ZIUA INDEPENDENȚEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI
- MS
- 23 aug. 2022
- 2 min de citit
Actualizată în: 18 aug.

„Sărbătoarea Națională de astăzi se celebrează de astă dată cu deosebire, ca fiind ziua independenței. După Tedeum la Mitropolie, într-un lung discurs, primul ministru Brătianu arată entuziasmul cu care România a intrat în noua ei formă de stat. În răspunsul său, Principele exprimă speranța că Europa va vedea în evenimentul sărbătorit astăzi realizarea vechii dorinți a românilor și un pas făcut înainte pentru asigurarea și întărirea ideii de Stat la Dunărea de Jos.” – Carol I
10 mai 1877, Ziua Independenței Naționale a României
Acum 145 de ani, la data de 10 mai 1877, Senatul României adopta declarația de independență a României, proclamată cu o zi înainte, pe 9 mai, în fața Adunării Deputaților de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu. Omul politic a ținut un discurs memorabil în fața deputaților, spunând: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.
Proclamația este promulgată de domnitorul Carol I și publicată în Monitorul Oficial.
În aceeaşi zi, au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de salve de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării. Un an mai târziu, în 1878, Independența României a fost recunoscută și la nivel internațional.
Produsul medalistic aniversar „145 de ani de la proclamarea independenței României” – format din medalie însoțită de broșură și cutie de lemn – a fost lansat pe piață de Monetăria Statului.
Acest produs de colecție poate fi achiziționat de la magazinele instituției noastre precum si de pe magazinul on line: www.romanianmint.ro
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice: # Material: Argint 999‰ - Diametru: 60 mm - Greutate: 140 grame - Calitate: patinată * Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru - Diametru: 60 mm - Calitate: patinată * Tiraj fix: 40 bucăți
