top of page

ION LUCA CARAGIALE – CEL MAI MARE DRAMATURG ROMÂN

  • MS
  • 14 apr. 2022
  • 2 min de citit

„Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.” – Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale, reprezentant al „Epocii Marilor Clasici”, este scriitorul care a marcat literatura română printr-o nouă direcție în teatru și operele dramatice.

Unul dintre principalii fondatori ai teatrului național, Caragiale a creat o operă cu note distinctive care o singularizează în contextul literaturii naţionale. În scrierile sale, fie că vorbim de piese de teatru, schiţe sau nuvele, marele dramaturg a demonstrat o apetență încântătoare pentru satiră și a reușit o radiografiere fidelă a moravurilor epocii sale, care, prin recurență, se transmit tuturor epocilor.

Probabil că și peste o sută de ani vor exista aceiași protagoniști mediocri, cum se confirmă de altfel și după prima sută de ani traversată prin veșnicie de opera sa: un Mitică ce dezbate prin cafenele sau pe la colțuri de stradă despre oamenii aflați la putere, despre ultimele scandaluri din high-life, un Dandanache ce va specula perfid o conjunctură politică favorabilă sau un Cațavencu șantajist.

În creaţia artistică naţională, Caragiale reprezintă realismul critic, deoarece „Nu există exponent al statului burghezo-moşieresc pe care scriitorul să nu-l fi înţepat cu condeiul său ascuţit. Corupţia, favoritismul, făţărnicia, mizeria, descompunerea morală, goana după ştirea de senzaţional găsesc în el un pictor de moravuri nemilos. Sub râs se ascunde dispreţul.” – George Călinescu.

Monetăria Statului a lansat pe piață noul produs inclus în Programul Medalistic 2022, secțiunea Aniversări: Personalități și evenimente istorice, dedicat maestrului neîntrecut al dramaturgiei românești.

Setul medalistic de colecție „170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale” – format din medalie și carte falsă – poate fi procurat de la magazinele Monetăriei la prețul de 1.494 lei/set pentru medalia din argint și de 456 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele: # Material: Argint 999‰ - Diametru: 60 mm - Greutate: 200 grame - Calitate: patinată * Tiraj fix: 60 bucăți

# Material: Aliaj de cupru - Diametru: 60 mm - Calitate: patinată * Tiraj fix: 40 bucăți

 
 
 

Comments


Sediul Principal

Strada Fabrica de Chibrituri  Nr. 30, Bucuresti,  Sect 5

Tel: 021 335 98 10 / 021 335 98 40

  • Instagram
  • White Facebook Icon

Magazin Filaret

Strada Fabrica de chibrituri Nr. 30, Bucuresti

Tel: 021 335 98 10 / 021 335 98 40 interior 228

Magazin Mihalache

Bulevardul Ion Mihalache Nr. 119, Bucuresti

Tel: 021 224 2245

Politica de Cookie

Un “Internet Cookie” (termen cunoscut și ca “browser cookie” sau “HTTPS cookie” sau pur și simplu“cookie”) este un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisă de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) și este complet “pasiv” (nu conține programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard-disk-ul utilizatorului). Un cookie este format din 2 părți: numele și continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.

Cum pot opri cookie-urile?

Utilizatorii își pot configura browserul să respingă fișierele cookie. Dezactivarea și refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite secțiuni / pagini impracticabile sau dificil de vizitat și folosit (de exemplu: completarea online a formularelor / difuzarea clipului de informare publică, etc.). Mai multe informații despre cookie-uri puteți găsi pe site-ul www.allaboutcookies.org sau http://www.youronlinechoices.com/ro. 

bottom of page