Caută
  • MS

Ferdinand I Întregitorul / Fregata Regele Ferdinand


Ferdinand I Întregitorul / Fregata Regele Ferdinand

Ferdinand I al României „Regele României” (1914 – 1927) a fost „Întregitor al României Mari”, sub sceptrul său realizându-se Marea Unire din decembrie 1918 - cel mai important act din istoria poporului român. A devenit primul rege al tuturor românilor.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria. În discursul său, Regele Ferdinand a spus:

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională, şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.

În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile (cultural, politic, economic), un dinamism cu adevărat remarcabil, care a demonstrat în mod grăitor vocația constructivă şi inteligența poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.

Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cârmuirea sa înregistrandu-se cea mai înfloritoare perioada a statului românesc modern.


În onoarea Regelui Ferdinand I Întregitorul, cele două nave emblematice de război ale Marinei României – Fregata „Regele Ferdinand”, aflată acum în dotarea Forțelor Navale Române, precum și Distrugătorul „Regele Ferdinand”, casat în anul 1961 – poartă numele Regelui „cel Loial”.

Fregata „Regele Ferdinand” a fost numită nava comandant a portului militar Constanţa, preluând ştafeta de navă amiral a Forţelor Navale Române.


Monetăria Statului are privilegiul de a vă anunța lansarea pe piață a unui nou produs medalistic excepțional: „155 de la nașterea lui Ferdinand I Întregitorul / Fregata Regele Ferdinand”.


Specificații tehnice:

• Material: Argint 925‰

- Diametru: 60 mm

- Greutate: 176,8 grame

- Calitate: patinată

- Pret: 932 lei tva inclus

# Tiraj fix: 90 bucăți


• Material: Aliaj de cupru

- Diametru: 60 mm

- Calitate: patinată

- Pret: 375 lei tva inclus

# Tiraj fix: 40 bucăți


Vă invităm să admirați și să achiziționați acest produs de colecție de la reprezentanții MONETĂRIEI STATULUI, care se vor afla la sediul MUZEULUI NAŢIONAL AL MARINEI ROMÂNE, vineri, 2 octombrie, orele 10.30-16.00, sâmbătă, 3 octombrie, orele 09.30-16.00, și duminică, 4 octombrie, orele 09.30-13.00.


891 afișare0 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate