top of page
Caută
MS

35 de ani de la momentul de triumf al fotbalului românesc

Actualizată în: 7 iul. 2021


Apără Duckadam! Am câştigat Cupa! Cupa Campionilor Europeni e la Bucureşti!” – Teoharie Coca Cosma, 7 mai 1986. 7 mai 1986 este ziua în care echipa de fotbal Steaua a adus Cupa Campionilor la București, înfăptuind cel mai mare succes al fotbalului românesc. . În 1986, la Sevilla, pe pământ spaniol, fotbaliștii români învingeau una din cele mai bune echipe ale continentului, F.C. Barcelona, campioana țării iberice, cu scorul de 2-0 la lovituri de departajare, devenind prima echipă din Europa de Sud-Est care a câștigat trofeul suprem al celei mai importante competiții inter-cluburi de pe continent.


Loteria loviturilor de departajare, din punctul de pedeapsă, a înregistrat un record mondial. Portarul Stelei, Helmut Duckadam, a reușit să apere cele patru penalty-uri consecutive executate de catalani.

Această performanță inegalabilă a fost posibilă datorită lotului de fotbaliști valoroși și dispuși la marea performanță. Generația de atunci a Stelei atinsese un apogeu, echipa fiind perfect echilibrată și compartimentată. Staff-ul tehnic, care s-a preocupat de rezolvarea oricăror probleme, tehnice și administrative, a avut merite incontestabile în cucerirea marelui trofeu.


Lotul folosit de antrenorii Emeric Ienei și Anghel Iordănescu, în campania Cupa Campionilor Europeni, i-a inclus pe următorii: Helmut Duckadam, Dumitru Stângaciu, Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu, Anton Weissenbacher, Lucian Bălan, Gavril Balint, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Constantin Pistol, Tudorel Stoica, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă și Marin Radu II.

Merită remarcat și faptul că, în ultimii 35 de ani, Steaua București este singura echipă care a jucat vreodată o finală a Cupei Campionilor/Ligii Campionilor fără a utiliza vreun jucător străin.

Câștigarea de către Steaua a Cupei Campionilor Europeni a condus la crearea unei imagini remarcabile în lume, pentru România și pentru Armata Română implicit. Sevilla, 7 mai 1986, reprezintă cel mai strălucit moment din istoria Stelei și a sportului românesc.


Pe 7 iulie 2021, Monetăria Statului va lansa pe piață emisiunea medalistică aniversară „35 de ani de la Câștigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal de către Steaua București”, eveniment ce va avea loc cu prilejul inaugurării noului stadion Steaua și a ceremoniei de sărbătorire a „eroilor de la Sevilla”.

Produsul medalistic aniversar – format din medalie, cutie imitație piele și etui personalizat – poate fi achiziționat la prețul de 497 lei/set pentru medalia din argint și de 196 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.


Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice: * Material: Argint 999‰ - Diametru: 50 mm - Greutate: 47 grame - Calitate: proof # Tiraj fix: 110 bucăți

* Material: Aliaj de cupru - Diametru: 50 mm - Calitate: proof # Tiraj fix: 240 bucăți

1.879 afișări3 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

3 Comments


Chicos Stefan Claudiu
Chicos Stefan Claudiu
Jul 07, 2021

unde si cum trebuie sa comand si eu o medalie sauun set. De unde aflu ce alte monede sunt disponibile pentru a fi cumpărate

Like

sutrofficial
sutrofficial
Jul 07, 2021

Vreau neapărat una, dar locuiesc în Anglia, sper că se poate comanda contra unor taxe suplimentare de curierat/taxe vamale.

Like

Dan Ciornei
Dan Ciornei
Jul 06, 2021

De unde se pat cumpara Si cand se pun in vanzare?

Like
bottom of page