top of page
Caută
  • MS

150 de ani de la înființarea primei structuri de transmisiuni a Armatei Române


14 iulie - Ziua Transmisioniştilor Militari

În data de 14 iulie 1873, prin Înaltul Decret nr. 1303, ia naştere prima secţie de telegrafişti militari, încadrată în compania de minari ai organicei batalionului de geniu al Armatei Române. Drumul comunicaţiilor militare a fost unul în general progresiv, cu anumite perioade de stagnare şi chiar de recul însă, privită global, dezvoltarea a fost evidentă.

În 1874, prin Înaltul Decret nr. 1132 din 28 mai, numărul secţiilor de telegrafie creşte la patru, fiind coordonate de Grigore Giosan, primul telegrafist al Armatei Române. Experienţa Războiului de Independenţă a arătat nevoia unei conduceri centralizate şi a unui sistem coerent de legături de comunicaţii, astfel încât în 1877, prin Înaltul Decret nr. 1957 din 19 octombrie, cele 4 secţii vor fi reorganizate în Compania 6 Telegrafie – prima de acest fel în istoria armatei noastre. Trecută în subordinea directă a Marelui Cartier General până la sfârşitul războiului, ea se va desfiinţa la 1 octombrie 1878, secţiile fiind din nou repartizate celor 4 companii de minari-săpători-telegrafişti ai batalionului de geniu.

Ȋncepând cu anul 1880, această structură va suferi o serie de reorganizări astfel ȋncât, la începutul secolului XX, în cadrul Armatei Române există două regimente de geniu, fiecare având în compunerea sa două batalioane mixte de telegrafişti şi săpători-minari. În 1903 vor fi importate în România primele mijloace de telegrafie fără fir, instalate pe uscat şi pe navele maritime. În 1909, prin Înaltul Decret nr. 2893 din 24 octombrie, s-a înfiinţat Compania de specialităţi, având în compunere o staţie TFF, o secţie de proiectare, o secţie de automobile şi motociclete, o staţiune columbofilă şi o secţie de fotografie. Mai târziu, aceasta se va transforma în Batalionul de specialităţi.

La 1 aprilie 1932, prin Înaltul Decret 497/1932, s-au înfiinţat Brigada de Transmisiuni şi Regimentele 2 şi 3 Transmisiuni, la Bucureşti, Câmpina şi Braşov.

Tehnica militară utilizată de transmisionişti este o oglindă fidelă nu doar a conjuncturii internaţionale a fiecărei perioade, dar şi a nivelului de dezvoltare a capacităţilor de producţie a statului român. În perioada interbelică, în România iau naștere primele firme producătoare de tehnică de transmisiuni. Cea mai importantă dintre acestea a fost „Standard”, care a produs atât centrale telefonice, cât și telefoane de campanie. În 1948 „Standard” va fi naționalizată și va deveni „Vestitorul”, ulterior „Electromagnetica”. În 1957 România a devenit a cincea țară din lume care a produs un calculator electronic și prima dintre țările comuniste.

Sursa:

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

- Material: Argint 999‰

- Diametru: 50 mm

- Greutate: 107 grame

- Calitate: patinată


Tiraj fix: 60 bucăți

Setul de colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn – poate fi procurat la prețul de 548 lei/set; prețul include T.V.A. - Material: Aliaj de cupru

- Diametru: 50 mm

- Calitate: patinată


Tiraj fix: 40 bucăți


Setul de colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn – poate fi procurat prețul de 306 lei/set; prețul include T.V.A.

108 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

留言


bottom of page