Caută
  • MS

1 IUNIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI



Ziua internaţională a copilului reprezintă o ocazie binevenită pentru a celebra cea mai frumoasă perioadă a vieţii fiecărui om. Copilăria este vârsta la care cea mai profundă bucurie poate fi un zâmbet curat.

1 Iunie este ziua în care sărbătorim copiii pentru ceea ce sunt... o lume aparte, plină de lumină și armonie.


Filmul muzical „Veronica“, o capodoperă a cinematografiei românesti din anul 1973, este unul dintre cele mai îndrăgite filme pentru copii din istorie.

Generaţii întregi de spectatori au crescut cu peripețiile Veronicăi, o fetiţă drăgălaşă şi zglobie care trăieşte într-o casă de copii şi care învaţă ce înseamnă prietenia, bunătatea şi curajul.

Filmul, scris şi regizat de Elisabeta Bostan, este și astăzi la fel de fermecător ca în momentul lansării.



Monetăria Statului sărbătorește copilăria prin lansarea pe piață a emisiunii medalistice „Poveștile copilăriei”, dedicată deopotrivă copiilor și părinților.

Setul aniversar – compus din medalie, pliant și mapă de prezentare – inclus în Programul Medalistic 2022, poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei Statului la prețul de 400 lei/set pentru medalia din argint și de 230 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.


La mulți ani, tuturor copiilor!


Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:

# Material: Argint 999‰

- Diametru: 37 mm

- Greutate: 31,11 grame

- Calitate: proof

* Tiraj fix: 60 bucăți


# Material: Aliaj de cupru

- Diametru: 37 mm

- Calitate: proof

* Tiraj fix:40 bucăți

96 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

ANUNȚ