MS

18 Oct. 20191 min

In memoriam Tamara Buciuceanu-Botez

Regretăm plecarea dintre noi a Doamnei Tamara Buciuceanu-Botez, personalitate marcantă a culturii românești si reprezentantă a generației de aur a teatrului și filmului românesc. Sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Marea noastră actriță, supranumită "Doamna comediei româneşti", a primit numeroase dinstincții și premii pentru întreaga creație teatrală și cinematografică. A fost decorată cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român, pentru "remarcabilele interpretări artistice, dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale", a primit însemnele Ordinului Coroana României în grad de Ofițer, din partea Casei Regale a României, a fost premiată de Uniunea Teatrală din România cu Premiul pentru întreaga activitate și cu Premiul de excelență.

În semn de apreciere pentru remarcabila și îndelungata carieră artistică, emitem în curând produsul medalistic comemorativ TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ.

Detalii privind caracteristicile noului produs vor fi prezentate în momentul lansării pe piață.

    890
    0