top of page
Caută
  • MS

ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRI MILITARI A FORȚELOR NAVALE – 125 DE ANI DE TRADIȚII



„Suntem tehnicienii Forţelor Navale, La Dunăre sau Mare, pe plaiul strămoșesc, Pe-acolo unde ape ne dau din plin valoarea Conturului de Țară – hotarul românesc” – versuri din Imnul maiștrilor militari de marină


Fondată la 8 octombrie 1897, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” aniversează, anul acesta, 125 de ani de la înființarea învățământului militar tehnic postliceal de marină.

Subordonată Statului Major al Forțelor Navale, această instituție de învățământ – unică în România – asigură formarea, specializarea şi perfecţionarea personalului necesar Forţelor Navale, în vederea exploatării, întreţinerii şi reparării tehnicii şi armamentului din dotare, garantând totodată competenţele de lideri ai structurilor de la baza carierei militare: echipă, grupă și echipaj.


În cei 125 de ani ai existenţei sale, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale a dat Marinei Militare Române şi Marinei grănicereşti (actuala Poliţie de Frontieră) şi, în anumite momente ale istoriei, Marinei comerciale peste 8.000 de cadre militare care au demonstrat prin înaltă ţinută şi profesionalism că au urmat cursurile unei instituţii de excepţie din peisajul învăţământului militar românesc.


La ceas aniversar, Monetăria Statului dedică prestigiosului așezământ de cultură marinărească noul produs lansat pe piață, inclus în Programul Medalistic 2022. Setul medalistic de colecție „Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale – 125 ani de tradiții” – format din medalie, broșură și cutie de lemn – poate fi achiziționat de la magazinele instituției noastre, la prețul de 1.100 lei/set pentru medalia din argint și de 330 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.


Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice: # Material: Argint 999‰ - Diametru: 60 mm - Greutate: 120 grame - Calitate: patinată * Tiraj fix: 60 bucăți


# Material: Aliaj de cupru - Diametru: 60 mm - Calitate: patinată * Tiraj fix: 40 bucăți


145 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page