top of page
Caută
  • MS

BAZA 86 AERIANĂ BORCEA – INIMA FORȚELOR AERIENE ROMÂNE



„Nu înălţimea la care ai ajuns contează, nici tipul de avion cu care ai zburat, ci ceea ce rămâne în sufletul tău din înălţimile pe care le-ai atins.” – Doru Davidovici


Baza 86 Aeriană Borcea „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” a fost, este și va fi o școală incontestabilă a aviației de vânătoare românești.

Pe parcursul a șapte decenii, generaţiile de piloţi de vânătoare formate pe aerodromul Cocargeaua, așa cum se numea pe vremuri, au obținut rezultate remarcabile

În inima Câmpiei Bărăganului, aproape de malul Dunării, de la înființare și până astăzi, la această bază aeriană s-a constituit o autentică elită a aviației militare românești.



Borcea reprezintă un nume cu rezonanță în lumea aviatorilor, un loc despre care s-a scris și s-a vorbit mult. Romanele lui Doru Davidovici sau Dumitru Berbunschi prezintă o lume aparte... Cu iubire și jertfă, cu satisfacții și regrete.

Baza 86 Aeriană poartă numele unui erou al aviației militare de vânătoare române, locotenentul aviator Gheorghe Mociorniță, căzut la datorie pentru eliberarea Cehoslovaciei, cu numai două săptămâni înainte de terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Baza 86 Aeriană Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță, una dintre unitățile emblematice de aviație ale armatei române, a împlinit 70 de ani de la înființare.


Monetăria Statului aduce un omagiu elitei aviaţiei militare române și își exprimă respectul și recunoștința, față de eroii aviatori căzuţi la datorie, prin lansarea pe piață a produsului aniversar 70 de ani de la înființarea Bazei 86 Aeriană Borcea „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, inclus în Programul Medalistic 2022, secțiunea Aniversări: Personalități și evenimente istorice.



Setul medalistic de colecție - format din medalie însoțită de broșură și cutie de lemn - poate fi procurat de la magazinele Monetăriei la prețul de 1.280 lei/set, pentru medalia din argint și de 420 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.



Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

# Material: Argint 999‰

- Diametru: 60 mm

- Greutate: 150 grame

- Calitate: patinată

* Tiraj fix: 60 bucăți


# Material: Aliaj de cupru

- Diametru: 60 mm

- Calitate: patinată

* Tiraj fix: 40 bucăți


347 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page