CIRCULATIA SI EMISIUNEA MONETARA PE TERITORIUL ROMANIEI

Baterea de moneda pe teritoriul actualei Românii incepe in coloniile antice grecesti de la Marea Neagra, asezari ce desfasurau o foarte fructuasa activitate comerciala. Intr-adevar, in secolul IV i.Chr, la Histria, Calatis, Tomis si Dyonisopolis, existau ateliere monetare unde se bateau stateri de aur (mai rar), tetradrahme si drahme din argint si subdiviziuni de bronz ale drahmei. Dupa ce au cucerit provincia, in 71 i.Chr., romanii au interzis baterea monedelor din metal pretios, dar au permis continuarea fabricarii pieselor din bronz. Activitatea atelierelor monetare grecesti de la tarmul Pontului Euxin a incetat definitiv in jurul anului 245 a.D.

Monedele dacilor

Monedele fabricate in coloniile de la Marea Neagra au avut doar o circulatie locala. In restul Daciei erau preferate monedele macedonene ale lui Filip al II-lea si ale urmasilor sai, sau, dupa cucerirea Macedoniei de catre romani, dinarii republicani.
In jurul anului 280 i.Chr, apar in circulatie monede din argint batute de catre daci in propriile lor ateliere. Imitind ca desen pe cele macedonene sau romane, monedele dacilor respectau greutatea monetara a originalelor pe care le imitau. Asa se explica faptul ca, desi nu erau prea reusite din punct de vedere artistic, monedele dacilor circulau in paralel cu monedele grecesti sau romane pe care le copiau.
Cucerirea Daciei de catre romani in 106 a.D. a pus capat activitatii atelierelor monetare ale dacilor. Comertul zonei, devenita provincie romana, a fost acaparat de monedele imperiale, a caror circulatie a continuat dupa retragerea aureliana din 271 a.D. pina la caderea Romei in 476 a.D.

Circulatia monetara in secolele V - XIV

Prabusirea Imperiului Roman de Apus si navalirile barbare au readus in actualitate trocul. Desi diminuata, circulatia monetara pina in secolul al XII-lea se bazeaza pe monedele Imperiului Roman de Rasarit (Bizantin). Monedele Bizantine au fost practic primele monede folosite de catre poporul ce se forma in spatiul vechii Dacii - poporul român.
In secolul XII, odata cu ridicarea noilor state vecine tinuturilor locuite de români: Ungaria, Polonia, Serbia si Bulgaria, monedele acestora au inlocuit in circulatie pe cele bizantine.
Marea navalire a tatarilor din 1241 a schimbat din nou configuratia economica a zonei, favorizind patrunderea unor monede din apusul Europei (germane si englezesti), inlocuite la rindul lor de catre dinarii banali emisi de banii Slavoniei si de regii Ungariei. De la numele acestor banali s-a format in limba româna cuvintul "ban", care desemneaza atit moneda ca atare cit si monedele de valoare mica - maruntisul. Astazi "banul", chiar daca de mai bine de 10 ani nu am mai auzit de el, este subdiviziunea monedei nationale romanesti.

Primele monetarii românesti

La scurta vreme dupa intemeierea principatelor Moldovei si Valahiei, apar in aceste provincii primele monetarii.
In Tara romaneasca, Vlaicu Voda (1364 - 1377) a batut incepind cu 1365 ducati de argint (18 - 21 mm diametru, 1,05 grame) similari cu grosii bulgaresti si sirbesti si cu ducatii bizantini, precum si dinari (16 - 18 mm diametru, 0,7 grame) si bani (15 - 16 mm diametru, 0,35 grame) tot din argint, dupa sistemul unguresc. Acestea sunt practic primele primele monede fabricate de catre români.
Dubla orientare in politica monetara, ca si legendele in slavona si latina de pe monede, se explica prin legaturile comerciale pe care Valahia le avea atit cu Serbia si Bulgaria, state aflate in ultimii ani ai independentei lor politice dinainte de cucerirea otomana, cit si cu regatul maghiar.
De altfel sub Dan I (1383 - 1388) sistemul ponderal al ducatilor dispare iar dinarii sunt redenumiti ducati munteni.
Pina la jumatatea secolului XV moneda valaha a urmat tendinta de devalorizare a celei unguresti. Vladislav al II-lea (1447 - 1456) corecteaza sistemul ponderal adaptindu-l dupa cel al asprilor turcesti (1,21 grame) din vremea lui Murad al II-lea (1421 - 1451) si emite ducati din argint de 800 ‰ cu greutatea de 0,6 si bani cu greutatea de 0,3 grame.
Dominatia turceasca asupra Valahiei pune capat emisiunilor domnilor paminteni, ultimele monede cunoscute fiind cele ale lui Basarab cel Batrin (1476 - 1477). Pentru aproape 400 de ani de aici inainte in Tara Romaneasca vor circula tot felul de monede turcesti, unguresti, rusesti, olandeze, austriece, etc...

Monetaria Moldovei a fost infiintata la Suceava de catre Petru Musat (1375 - 1391). Incepind din 1377, aici s-au batut grosi (18 - 24 mm diametru; 0,96 grame) si semigrosi (14 - 16 mm; 0,4 grame) din argint dupa modelul celor polonezi de la Lwow. Spre deodebire de moneda valaha, legendele monedelor moldovenesti sunt in larga majoritate in limba latina si doar cu citeva exceptii in limba slavona.
Si moneda moldoveneasca urmeaza tendintele de devalorizare a celei vecine (poloneze) astfel ca grosii si semigrosii din argint ai lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), desi acceptati in circulatie pina in Imperiul Otoman, au numai 0,6 respectiv 0,3 grame.
Dupa 1526, emisiunile regulate moldovenesti se opresc. Monetaria va continua se lucreze insa ocazional pina in a doua jumatate a secolului XVII lea, cind in timpul domniei lui Istrate Dabija se inregistreaza ultima fabricare de moneda, si anume imitatii clandestine masive de silingi polonezi care au provocat un adevarat dezastru financiar in circulatia monetara din epoca.
Pina la reforma monetara din 1867, economia Moldovei va fi invadata de emisiuni straine, in mare parte aceleasi ca si in Tara Romaneasca.

Si in Transilvania baterea de moneda incepe in sec. XIV. Spre deosebire de celelalte doua principate românesti, aici existau mai multe monetarii: Cluj, Sibiu, Lipova, Brasov si Baia Mare.
Moneda care se fabrica aici era insa cea emisa de regele Ungariei, voievodatul fiind vasal coroanei maghiare.
Astfel regele Carol Robert de Anjou (1308 - 1342) si apoi urmasul sau Ludovic cel Mare (1342 - 1382) au batut in monetariile din Transilvania grosi din argint dupa modelul celor de la Praga si dinari banali dupa modelul slavon.
Odata cu transformarea Ungariei in pasalic turcesc dupa batalia de la Mohacs (1526), Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate turceasca, fiind condusa de un principe.
Practic de la acest moment se poate vorbi de emisiuni de moneda proprie ale Transilvaniei, favorizate decisiv de prezenta exploatarilor de metale pretioase pe care tara le detinea in regiunea Apusenilor.
Activitatea monetara a principilor transilvani este foarte diversa, motivata fiind insa mai ales de orgolii politice de afirmare a dreptului regalian decit de ratiuni economice. In principat continuau sa circule in paralel si monede straine.
Sistemul ponderal este cel al ducatilor la aur (1 ducat = 3,5 grame Au 980 ‰) dar si (la argint) al talerilor germani, grosilor polonezi, dinarilor unguresti, silingilor suedezi sau creitarilor austrieci.
Monetarii noi se infiinteaza in aceasta perioada la Alba Iulia, Sighisoara, Fagaras si Arad.
Emisiunile proprii inceteaza dupa transformarea Transilvaniei in provincie a Imperiului Habsburgic (1688) iar talerul austriac devine moneda de schimb.

Anarhia monetara

Incetarea emisiunilor nationale a lasat loc invaziei monedelor straine, numarul acestora sporind de la aproximativ 20 in secolul XVII la peste 90 la jumatatea secolului XIX. Diferite ca aliaj si sistem ponderal, aceasta multitudine de moneda straina a dus la un adevarat haos in circulatia monetara din Moldova si Valahia.
Daca pina la sfirsitul secolului XVII au predominat asprii, declinul Imperiului Otoman survenit dupa asediul ratat al Vienei (1683) s-a cunoscut si in devalorizarea monedei turcesti, aceasta fiind inlocuita de talerii-lei olandezi.
Monede cu diametru mare (40 mm), grele (27 grame) si batute din argint cu titlu superior (833 ‰), acesti leewedaalder-i, al caror nume deriva de la leul rampant de pe aversul lor, s-au impus cu atita autoritate in intreg sud-estul Europei, incit nu numai ca in tarile române s-au pastrat ca baza de calcul dupa scoaterea lor din circulatie, dar numele li se regaseste pina astazi in denumirea monedelor nationale ale unor tari din regiune: leu - Romania, leva - Bulgaria.
De la sfirsitul sec. XVIII si pina dupa jumatatea celui urmator, in principate au circulat in special monede turcesti rusesti si austriece, conversia lor facindu-se dupa sistemul ponderal al leului si al paralei (moneda divizionara turceasca).
In lipsa unei monede unice, leul de calcul nu putea reglementa circulatia din tarile Române, chiar daca diverse pravile încercau sa stabileasca un curs unic. Intre 1831 si 1832, Regulamentul Organic stabilea urmatoarele echivalente: 31,5 lei = 3,49 grame Au 990 ‰ sau 2,25 lei = 6,68 grame Ag 583 ‰, iar 1 leu = 40 parale. In 1837 si apoi in 1843, raportul leu-para se modifica iar, la 1 la 60 respectiv la 1 la 80.
Schimburile se faceau conjunctural dupa rapoarte aleatorii. Speculatii au loc atît în interiorul granitelor cît si în schimburile internationale, acestea din urma bineînteles în defavoarea principatelor.
Intensificarea schimburilor economice din prima jum\tate a secolului XVIII, întretine haosul din circulatia monetara, datorita cresterii cantitatii sii diversitatiii de moneda care circula în Principate. O mare parte din aceasta moneda este din metal comun cu valoare intrinseca inferioara celei de schimb.
Diversele ocupatii straine lasa în teritoriu cantitati însemnate de moneda, iar devalorizarea provocata de fluctuatiile numeroaselor cursuri de schimb si speculatiile stapînirii turcesti cu ocazia fie a schimburilor comerciale fie a diferitelor plati pe care principatele trebuiau sa le faca puterii suzerane, contribuie esential la dezordinea din circulatia monetara.
Era evident faptul ca moneda fictiva nu corespundea unei economii în dezvoltare, în special dupa unirea principatelor, iar un sistem monetar unitar bazat pe o moneda nationala unica, devenise mai mult decît necesar.

Romanatul lui Cuza

Odata cu alegerea unui singur principe în ambele tari române, problema monedei unice se complica prin semnificatia politica pe care o are înfiintarea ei: dreptul regalian de batere însemna independenta statului.
Imperiul Otoman privea deja cu neputincioasa îngrijorare la unirea provinciilor române într-un singur stat si înca spera ca aceasta stare de fapt va dainui doar pe durata domniei lui Cuza, fiind decis sa se aseze în calea oricarei initiative politice care ar fi putut duce mai tîrziu la desprinderea principatelor de sub tutela imperiului.
Desi perfect constient de pozitia turcilor, Cuza începe din chiar anul alegerii sale ca domn (1859) pregatirile pentru înfiintarea unui sistem monetar.
Intr-un document din 18 noiembrie al consiliului de minstri al guvernului din Muntenia apare pentru eventuala moneda denumirea de "romanat", avînd ca etalon marimea, greutatea si titlul metalic al francului francez, diviziunile urmînd a se numi "decima" sau banul pentru a 10 -a parte din romanat si "centima" pentru a suta lui parte. Pe baza documentului guvernului muntean, s-a întocmit în august 1860 un proiect de lege în 12 articole care stabilea ca se vor bate monede din aur, argint si arama.
In paralel cu pregatirea legislatiei privitoare la noua moneda, în mai 1860 se initiaza un contract pe 5 ani cu monetaria franceza pentru fabricarea necesarului de moneda româneasca. Valoarea monedei ce urma sa se fabrice în primii 2 ani ai contractului era de 100.000.000 franci iar baterea anuala era limitata la 150.000.000 piese. Pentru acoperirea primei transe a contractului, Ministerele de Finante ale Principatelor Unite urmau sa angajeze pe piata franceza un împrumut de 60.000.000 franci prin subscriptie publica. Contractul foloseste pentru moneda denumirea de "roumain" (român), si precizeaza ca unitatea va fi o moneda din argint în greutate de 5 grame. Moneda de 1 Român ar fi fost astfel similara ca diametru si greutate cu cea de 5 franci.
La recomandarea lui Victor Place, consulul francez, numismatul de Longpérier, custodele cabinetului de medalii al Muzeului Luvru, a executat machete pentru toate cele trei tipuri de monede: aur, argint, bronz.
Este interesant de mentionat ca denumirea monedei a dat loc la dispute. Desi prima varianta, inspirata din denumirea monedei franceze, atribuia numele de "român" monedei nationale, la propunerea lui Heliade Radulescu, care a a atras atentia ca numele monedei ar putea naste confuzii si echivocuri, s-a adoptat denumirea de "romanat" dupa etimologia similarului "ducat".
Imprumutul prin obligatiuni lansat pe piata franceza nu s-a concretizat însa, iar Inalta Poarta, cum era de asteptat, nu a fost de acord cu proiectul baterii monedei românesti, considerînd-o ca pe un atribut de suveranitate. Proiectul înfiintarii monedei nationale a cazut.
Prioritatea politica a recunoasterii Unirii de catre turci, a trecut pe planul doi problema monetara. Cuza a lasat impresia ca abandoneaza ideea. Un an mai tîrziu însa un nou proiect legislativ numit "... pentru regularea cursului monetar în Principatele Unite" readuce chestiunea în actualitate. In mare, proiectul era cel din 1860 dar la articolul 7 se specifica amînarea baterii efective a romanatilor de aur si argint "pîna cînd împrejurarile vor erta". Urma a se bate mai întîi moneda divizionara din arama. Se stabilise chiar si compozitia aliajului: 95 parti arama, 4 parti cositor si o parte zinc. Din nou însa proiectul se loveste de împotrivirea turcilor.
O a treia tentativa are loc în 1864. O noua initiativa legislativa precizeaza tipurile de moneda ce urmeaza a fi fabricate si anume: 20 si 10 romanati din aur, 5, 1 si 1/2 romanati din argint precum si 10, 5 si 1sutime din bronz. Din aceasta perioada au ramas chiar si niste probe a monedei de 5 sutimi, mentionata în literatura de specialitate fiind si proba de 10 sutimi. Proiectul va ramîne bineînteles nefinalizat din acelasi motiv ca si precedentele.
Nu se mai cunosc alte tentative de înfiintare a unei monede nationale pîna la abdicarea fortata a domnitorului din 11 februarie 1866. Avînd mereu alte prioritati, legea electorala, reforma agrara, etc... Voda Cuza a trebuit sa renunte sau sa amîne mereu realizarea acestui proiect.
Se remarca totusi marea asemanare a sistemului monetar gîndit în vremea domnitorului Cuza cu cel ce va fi adoptat prin legea monetara din 1867. Cu mici schimbari în structura valorii pieselor si cu alt nume pentru moneda, sistemul monetar al romanatului este de fapt premergatorul sistemului monetar national al leului

Infiintarea sistemului monetar national - Leul românesc

Stradaniile din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au concretizat în chiar anul plecarii acestuia de la domnie.
Desi initial, prin actul de recunoastere a noului domnitor (Carol I) guvernul turc nu permitea acestuia nici emisiunea de moneda nici conferirea de decoratii, într-o scrisoare din luna octombrie adresata de catre Marele Vizir guvernului României, Poarta revine asupra chestiunii monedei si permite Principatelor sa bata moneda proprie cu conditia ca aceasta sa poarte un semn al imperiului (semiluna sau semiluna cu stelele). O luna mai tîrziu printr-o noua scrisoare, Poarta renunta la aceasta pretentie, însa doar în ceea ce priveste moneda divizionara de bronz.
Profitînd de acest succes, guvernul Bratianu reformuleaza într-un nou proiect legea monetara din timpul lui Cuza si-l supune aprobarii parlamentului.
In luna aprilie a anului 1867 se voteaza prima lege monetara a României prin care se stabileste moneda nationala - leul.
Desi se renunta la denumirea de "romanat", pentru ca populatia era obi[nuita deja de aproape doua secole, mai întîi cu moneda olandeza si apoi cu leul de calcul, "leul" ramîne echivalent cu francul francez. Adoptînd sistemul monetar bimetalist al Uniunii Latine (conventie încheiata în 1865 între Franta, Belgia, Elvetia si Italia), legea prevedea emiterea de monede din aur (20, 10 si 5 lei), argint (2 lei, 1 leu si 50 bani) si bronz (10, 5, 2 si 1 ban). Legea mai prevedea ca din motive financiare, deocamdata urmau a se bate doar monedele de bronz, a caror executie s-a facut de altfel imediat la monetariile Watt & Co. si Heaton din Birmingham.
Ocolind cu pretextul imbatabil al lipsei banilor fabricarea monedelor din aur si argint cu insemnele suzeranitatii turcesti, Bratianu urmarea un dublu scop: înfiintarea unei monetarii nationale si baterea de monede cu efigia domnitorului - semn al suveranitatii statului.
Trei ani mai tirziu (1870) lua fiinta la Bucuresti prima monetarie româneasca unde se bate primul leu românesc.

Desi de-a lungul anilor au survenit de atunci numeroase modificari in structura sistemului monetar, "leul" a ramas pina in prezent moneda nationala a Romaniei.